Am în terapie o fată atât de scumpă încât aproape că m-am atașat de ea. E deschisă, vorbăreață, sensibilă, creativă, pasionată de multe lucruri și foarte talentată la canto. A participat la numeroase concursuri de tinere talente, are camera plină cu diplome și cupe câstigate pe la diversele etape de evaluare din categoria muzicală. E frumoasă, cochetă, fără să cadă în latura vulgară a imitației vedetelor de pe Disney. Are bunul simt, educația celor șapte ani de acasă și o pisica birmaneză. Locuiește într-un bloc în provincie, are doi părinți care o iubesc și prieteni cu care se joacă în spatele blocului. Și totuși ceva, sau mai bine zis cineva, nu merge: la școală. Da, ea este, această fată de unsprezece ani, care nu mai dorește să meargă la școală. Deloc. Sub nicio formă.
Am căutat motivele care au determinat-o să se oprească din învătare : când s-a întâmplat pentru prima dată, ce trăia ea în acel moment? Ce s-a-ntâmplat la școală? Ne-am dus pe tarâmul întâmplarilor nefericite de la școală. Le-am povestit, vizualizat, simbolizat persoane și reparat situații neîncheiate sau încheiate prost. Nu era școala.
Ne-am uitat la traume din trecut, la pierderea bunicilor, decese ale celor dragi, fără perioade de doliu consumate. Am reparat și aici, am scris scrisori de recunoștință, am simbolizat iubirea purtată bunicii, i-am vorbit la mormânt. Ea, nu eu. Eu doar am acompaniat-o în tot acest demers și am susținut-o. Nu a fost destul.
Am intrat în teritoriul familiei, am povestit, de mamă, de tată, de ceea ce sunt și fac. Mai mult de ceea ce fac. Și am aflat că fac. Mult. Tot timpul. Permanent pentru ea. Tatăl muncește de zori și pâna seară, mama o ocrotește și încearca mereu să-i fie aproape. Să o susțină. Să o înteleaga. Dar nu mai știe cum..
Pașii spre reconectare
Cum poate așadar un părinte să-și înteleagă copilul atunci când acesta nu mai dorește să facă ceva, când opune rezistență sau se închide în el ? Ce fac eu, ca părinte, dacă copilul nu mai vrea să meargă la școală ? Cu siguranță că fiecare caz e particular, fiecare ființă are istoria ei proprie. Iată însă, mai jos, câteva tehnici de bază ce pot fi folosite de orice părinte.
Așadar, un prim pas ar fi ascultarea activă. Ce înseamna acest lucru, concret ? Pur și simplu îmi ascult copilul, îi ofer timpul, disponibilitatea mea mentală, intenția de a-i fi alături, în tăcere. Îl las să se exprime, cu bune și rele, sorbindu-i din gură toate cuvintele pe care le rostește. Tac, urmăresc, sunt spectator. Nu actor. Și încerc să surprind acele secvențe, cadre, dialoguri, emoții, povestite sau exprimate de copil, care mă ajută să înteleg contextul.
Dacă intervin, am sărit calul, am intrat în filmul lui, fără invitație. Deci, pasul doi, ar fi să ramân în curtea mea, în zona mea de spectator, sau, cum spun eu, la capătul meu de relație. Mai mult, dacă ajung să emit păreri, să pun întrebări, să fac comparații, nu numai că am sărit calul, ba chiar pot spune că l-am rupt. Am intrat intruziv în spațiul de exprimare al copilului, emitând mesaje nocive.
Pasul trei ar fi așadar cel legat de evitarea tuturor mesajelor toxice, arsenalul cel mai uzitat și la îndemâna majorității părinților, din păcate. Acuzațiile, «De ce nu eșți în stare să mergi la școală?», comparația, «Ceilalți copii cum pot merge?», șantajul, «Dacă mergi la școală te las mai mult pe laptop», amenințările, « Dacă nu mergi o să râdă copiii de tine, o să rămâi repetentă, o să ajungi un nimeni, etc, etc», au perversă calitate de a distruge orice năzuința ce ar putea germina în sufletul copilului. Îți propun, părinte cititor, să-ți imaginezi aceste mesaje toxice că pe niște bolovani pe care copilul tău îi duce-n spate, nevoit fiind să-i care, că doar tu i-ai spus că așa este! Evită așadar să-ți încarci copilul cu bolovani, îi va fi sigur mai greu să-și ia și ghiozdanul în spate…
Un ultim pas pe care te invit să-l faci, după ce i-ai urmat pe cei de mai sus, este să cauți sprijinul unui consultant/psihoterapeut. Copilul tău poate dori să își descarce bolovanii în altă parte, într-un loc neutru, cum ar fi spațiul intim al unui cabinet. De abia după «ce-și golește sacul», eliberat de toxic, poate înelege unele lucruri, poate ajunge la sensul opunerii sale și nu la cauza pentru care s-a opus.
Cu fata cu care am lucrat, am înteles împreună sensul acțiunilor sale, motivația ei formulată de subconștient. Am rămas întelese să întreprindă un nou demers, să realizeze o ultimă dorință, înainte să se întoarcă pe băncile școlii. Cu ajutorul părinților, vigilenți la pașii de mai sus, știu că acest lucru va fi posibil.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă cu copilul tău, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri comunicarea între părinți și copii
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®