Perioada Sărbătorilor de iarnă se apropie cu pași repezi. Părinții, bunicii și toți cei mari întră în febra cumpărăturilor determinată de cele mai originale și insistente dorințe ale copilului. „Ce vrei să-ți aducă Moșul ?„, îl întrebăm pe copil. Iar acesta vine cu o listă detaliată completă, inspirată de ultimele spoturi publicitare difuzate la tv sau din raioanele supermarketurilor viu colorate în nuanțele marilor creatori de vise precum Disney sau Pixar. Evident, niciun Lego nu e prea scump, nicio jucărie prea sofisticată. Sau inutilă. Doar se apropie Crăciunul și Moșul nu judecă, nu-i așa, ba chiar e generos și oferă sigur dacă copilul… “a fost cuminte”.
Subiectul „cumințeniei” copilului e unul delicat și perrnicios. Este o formă de condiționare a copilului, izvorâtă din neputința și neștiința părintelui de a comunica cu el. De a-i cere lucruri și de a-l responsabiliza în raport cu vârsta și abilitățile lui. Copiii nu au nevoie să fie „cuminți”, ei sunt, pur și simplu. Se manifestă și se comportă într-un anume fel, după un model genetic, educațional și cognitiv pe care părintele sau adultul-reper din viața lui îl deține și îl transmite mai departe. Așadar, invit părintele să își clarifice mai întâi semnificația cuvântului „cuminte” din mintea și rostirea lui- cuminte înseamna obedient, atent, nemișcat, supus, cu bun simt, respectuos, cu note bune la școală, cu capul plecat când i se face observație ? Cu-minte suntem cu toții, totul depinde de așteptările pe care le avem de la copiii noștri. Mai apoi, depinde cum ne expunem, în calitate de părinți, aceste așteptări în fața copilului. Ele pot fi prezentate deopotrivă sub formă de propuneri sau reproșuri. Un părinte conectat cu copilul său îi va spune „Îmi doresc să faci alegeri care te vor ajuta în viață”, pe când un altul îi va depune o povară greoaie pe umerii lui mici spunându-i „Trebuie să reușeșți în viață, altfel o să ajungi gunoier”. Sau „Îți propun să-ți așezi jucăriile la locul lor” versus „Iar ai lăsat jucăriile vraiște după ce le-ai aruncat prin toată casa și tot eu trebuie să le strâng după tine !”. În acest ultim exemplu acuzația și victimizarea părintelui nu vor face decât să-l deresponsabilizeze pe copil din rolul și misiunile sale. Aceste lucruri se învată, comunicarea cu copilul presupune transformări ale părintelui atât din punct de vedere ale limbajului cât și ale comportamentului.
Când îi spun copilului că nu există Moș Crăciun ?
Și dacă tot vorbim de comportamente, există unul care poate avea consecințe nefaste asupra psihologiei copilului și implicit a viitorului adult. Am întâlnit recent un domn care-mi spunea în cabinet : „Sunt supărat pe mama. Am avut totală încredere în ea, iar în ziua în care mi-a spus că Moș Crăciun nu există am simțit că am în față cel mai mare dușman. O persoană care m-a mințit, care mi-a trădat așteptările și care m-a făcut, din acel moment, să-mi pierd încrederea în oameni”. Puțin exagerat, veți spune poate, însă aceasta este o trăire întipărită ca o traumă în sufletul acestui copil. Ce doresc să subliniez este faptul că nu este importantă vârsta la care anunțăm copiii (non)existența Moșului ci modul cum o facem. Orice informație brutală, de tipul unui schimb informațional, în registrul real, poate fi greu percepută. Așadar, ceea ce vă propun, este să-l lăsăți pe copil să-și depene poveștile în mintea lui atât timp cât are nevoie. Un an, zece, doisprezece, o viață…Când copilul vă va întreba „Mami, copiii de la școală zic că nu există moșul, e adevărat ? ” îi puteți răspunde cu întrebarea „Tu ce crezi ?”. Acest lucru îi permite să se definească, să se poziționeze, să emită o judecată și să învete să-și argumenteze părerea. Iar dacă el insistă să afle răspunsul dumneavoastră, părerea personală, îi puteți răspunde „Mie îmi place să cred că există. Ție ?”…
Cu toții avem nevoie de Moș Crăciun
Astfel putem întretine vie nevoia copilului de a spera. Este o nevoie relațională esențială, pe care o avem cu toții, copii și adulți deopotrivă. Atunci când ea dispare, murim câte puțin. Nevoia de a spera se hrănește cu imaginarul nostru și chiar dacă cunoaștem în multe circumstanțe foarte bine realitatea, uneori avem nevoie să sperăm că ea se transformă. În ce vrem noi, cum vrem noi. Despre acest subiect și modul în care un copil face față unei realități neplăcute, salvat fiind de nevoia proprie de a speră, puteți afla mai multe, vizionând filmul Dear Frankie, o capodoperă a genului.
Fără ca realitatea să fie dureoasă, putem simți nevoia să sperăm : la o întâlnire plăcută, la o iubire completă, la o prietenie sinceră, la o magie…Recent, cuprins de febra Black Friday, fiul meu în vârstă de aproape treisprezece ani mi-a cerut un obiect aflat la reduceri pe un site. I-am spus că dorința de a avea acel obiect este una frumoasă, să și-o așeze la cutie sau, să-i scrie Moșului*, că tot vin Sărbătorile. Bineînteles că amândoi cunosteam realitatea. Însă în aceeași zi, mai pe seară, m-a întrebat care e adresa Moșului iar scrisoarea a fost deja redactată și împăturita cu atenție. Tot el a luat adresa Moșului de pe Google, a lipit plicul și mi-a înmânat scrisoarea « să o pun la poștă ».
Acest joc în care ne-am angajat împreună fără să-l numim ca atare, ne-a dat posibilitatea unei conectări autentice, în registrul imaginar (registrul dorințelor și al fricilor, deopotrivă). În acest joc, sursă de energie creatoare, fiecare a cunoscut mentalul celuilalt dar fiecare a intrat în personajul său: eu, cel care merge și pune scrisoarea la poștă, el, cel care visează și-l așteaptă pe Moșul, să-i satisfacă toate dorințele…
Am pus scrisoarea la poștă iar acum, la ceas de seară, nu-mi ramâne decât să-i scriu și eu Moșului…
*Moș Crăciun, Ziua de naștere, Onomastica și Ziua Copilului sunt, din perspectiva mea zilele în care dorințele copilului se împlinesc de către adult, altfel, copilul este responsabil cu dorințele lui, adultul fiind responsabil de nevoile copilului.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă cu copilul tău, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri comunicarea între părinți și copii
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
