Suntem atinși. Loviți. Zgâriați, pătrunși până la oase sau de-a dreptul amputați. La suflet. Fiecare dintre noi ducem de-a lungul vieții suflete mai mult sau mai puțin rănite, zdrobite, îndurerate. După cum ne e crucea, zic unii, sau povestea, sau karma, spun alții.
Sufletele acestea ale noastre se preumblă prin lume, prin noi, pe lângă ceilați, pe lângă mine și tine. Se intersectează și în același timp se tem să nu se atingă, să nu se lovească pentru ca nu carecumva prin coliziune, să-si dezlipească reciproc scoarțe de pe răni încă purulente.
Ego-urile noastre, antrenate de mici, au grijă să ne acopere sufletele cu veșminte colorate, să le ascundă sub te miri ce straie poleite cu iluzia bunăstarii, fericirii, împăcarii cu sine. Sunt straie ce se vând bine în vitrinele societății în care trăim. Dar câți dintre noi și pentru cât timp reușim să păstrăm aceste acoperăminte pe sufletele noastre ? Câtă vreme putem să nu ne dezgolim, să ținem ascunse sau să ignorăm propriile răni provocate de povești de dragoste triste, de pierderi și dolii, de promisiuni neîmplinite sau de respingeri trăite?
Poți ierta doar dacă înveți să te iubesti
Atât cât putem trăi fără iubire. E mult? E puțin? Fiecare își găsește propriul răspuns. Insă nu mă refer la iubirea celuilalt, ci la iubirea de sine. Recent, cineva îmi spunea : Eu nu pot s-o iert, mi-a făcut prea mult rău. Mi-a cerut s-o iert, nu pot și, de fapt, cred că nici nu vreau. Merită să sufere pentru faptul că nu a fost sinceră cu mine!
Iertarea celuilalt nu presupune schimbarea trecutului. Nici nu s-ar putea acest lucru. Din păcate, mulți gândesc astfel : “tot n-am cum să schimb trecutul, ce-a fost a fost, n-are sens să mă prefac că iert” și nu întreprind vreun demers* de iertare autentic. Ȋși acoperă și mai temeinic sufletele îndurerate, își macină resentimentele și câteodată își cultivă ura. Ȋn fapt, iertarea implică schimbarea raportului cu propriul trecut și implicit o mai bună trăire a prezentului. Ȋn cazul expus mai sus, persoana îmi spunea : Astăzi, când mă gândesc la tot ce-a fost, am o stare proastă, când m-a sunat am suferit toată ziua, am fost răscolit.
Din păcate, adesea mulți oameni omit să înțeleagă faptul că suferința generată de evenimentele din trecut le aparține, ei au produs-o (ca răspuns la un comportament al interlocutorului). Mai mult, partea și mai gravă este aceea că, de foarte multe ori unele persoane chiar întrețin această suferință. Alimentarea ei provoacă stări de tristețe, frustrare, depresie sau boli ale diverselor organe.
Vestea bună este că fiecare poate alege să restabilească un nou raport, o nouă relație cu trecutul său și să renunțe la suferință. Pentru cine? Pentru sine. Pentru ce? Pentru a trăi cu bucurie autentică, în iubire față de sine. Pentru a-și vindeca sufletul și a nu mai privi rana sufletească ca pe o infectie purulentă ci ca pe o cicatrice care l-a ajutat să crească. Pentru a putea descoperi frumusețea sufletelor din jur și a păși în viață senin, fără teamă de a se lovi de sufletul care-l asteaptă. Pentru a se putea iubi și a redescoperi iubirea celor din jur.
*Metoda Comunicării Relaționale® te acompaniază în procesul de încheiere a situațiilor dificile din viața ta și te ajută să restabilești o nouă relație mai bună cu trecutul tău (și implicit cu cei care « te-au rănit »)
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă în toate relațiile tale, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri dezvoltare personală
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
