Ne dorim cu toții copii autonomi și responsabili. Sperăm și afirmăm că facem tot ce ne stă în putință ca ei să fie fericiți. Citim, ne informăm și încercam să-i creștem cât putem de bine că să atingem acest prețios deziderat : al împlinirii lor. E suficient, oare ? Cât de mult trebuie să ne preocupe parentingul ? Și ce fel de parenting ni se potrivește fiecăruia? Dar copilului nostru?
Știu deja că părinții care intră pe acest site sunt părinți preocupați de o creștere armonioasă a copiilor lor. De câtiva ani (aș zice vreo cinci în ritm intensiv), social media și societatea în general par să acorde o importantă deosebită creșterii și educației celor mici. Câteodată, una care ne copleșește. De la numărul de lingurițe pe care trebuie să le înghită un bebe până la forma pe care trebuie să o aibă ghiozdanul sau textura păturii cu care se înveleste copilul, părintele pare să fie supus dictatului parentingului modern, cultivând adesea sentimentul unei culpabilităti generat de toată această rafală de infoxicatii. Ce e corect, ce nu ? Ce să aleg? se întreabă tot mai mulți părinți. Părintele preocupat, nu mai știe dacă e bine sau nu, dacă greșește fundamental sau nu în alegerile pe care le face. Pe partea opusă, există părintele sigur pe el, care-și crește copilul intuitiv, refuzând orice informație, mergând pe principiul : Ai mei m-au crescut și n-am murit, și eu pot și știu să cresc la rândul meu un copil, n-am nevoie de cărțile și cursurile lor de parenting. Cum să aplic așadar un parenting echilibrat? Care este drumul de parcurs în creșterea celor mici?
Creșterea unui copil presupune trei aspecte esențiale : satisfacerea nevoilor lui fiziologice, educatonale și nu în ultimul rând a nevoilor relaționale. Dacă mâncarea, somnul, igiena corporală sunt absolut necesare pentru creșterea lui fiziologică, ele nu reprezintă decât baza piramidei pe care copilul își va dezvoltă întreaga lui personalitate. Creșterea nu presupune așadar doar o împlinire fizică ci mai ales o dezvoltare armonioasă a interiorului copilului, și asta încă de la cele mai mici vârste (1-2 ani). Drumul adevărat și mai anevoios începe atunci când îl ținem de mână și-l acompaniem să urce spre vârful piramidei, deschizându-i accesul spre împlinire și autonomie. Cum putem face asta ?
Cei trei pași de urmat pentru dezvoltarea personală a copilului
În primul rând, ca părinte, e bine să integrez ideea că nevoile relaționale sunt seva cu care copilul se hrănește și încep să-i dau din această hrană : îi dau ascultare, îi ofer timp să se exprime, îl valorizez, îl recunosc în tot ceea ce face, este și gândeste, îi ofer siguranță fizică și afectivă, îi respect spațiul de intimitate, îl susțin în creațiile lui, îl încurajez să spere, îi ofer răspunsuri (atunci când știu) la toate curiozitățile lui despre lume și viață. Altfel spus, sunt prezent în mod conștient alături de el, nu doar fizic. Investesc un timp de calitate zilnic și-l ajut (fără să fac în locul lui), acolo unde îi detectez nevoia prezența.
În al doilea rând, nu cred că e suficient să cunosc aceste lucruri. Pentru a le putea integra și pune în practică, e necesară o programare mintală a mea în acest sens. Altfel spus, e nevoie de o resetare a vechiului « sistem de operare » pe care îl am programat încă din copilărie și care a funcționat pe convingeri distructive bine implementate: Copilul trebuie să știe de frică, bătaia-i ruptă din Rai, Dă-i nas la Ivan să se urce pe divan, etc. Aceste convingeri limitative se bat cap în cap cu ideea de a răspunde nevoilor copilului. Așadar câteva ședințe de deprogramare a unor modele ce și-au dovedit cu vârf și îndesat ineficacitatea (adulți instabili emoționali, agresivitate socială, incapacitate de a gestiona situații de stress, lipsa de autonomie generalizată la nivel de nație, critica și victimizarea excesivă la mulți adulți de astăzi) și participarea la cursuri de dezvoltare personală de grup sunt recomandarea mea pentru fiecare părinte în vederea susținerii dezvoltării celui mic. Părintele va fi astfel primul model de dezvoltare personală pentru copilul sau.
În al treilea rând, ramâne să-i ofer copilului instrumente concrete de dezvoltare personală prin participarea acestuia la ateliere specifice. La vârste mici, copiii integrează regulile, instrumentele și conceptele de igienă relațională foarte ușor și le aplică în toate relațiile și situațiile din viața lor. Aceste instrumente, precum bastonul cuvântului (îi ajută să comunice, să înteleagă procesul de ascultare, poziționare și responsabilizare în cadrul unui dialog), cutia dorințelor (îi determina să-și satisfacă propriile dorințe și să le diferențieze de nevoi), eșarfă relațională, simbolurile și multe altele îl ajută să-și construiască relații de calitate cu cei din jur și să se dezvolte emoțional și cognitiv. Atelierele de dezvoltare personală, de stimulare a creativității și de gestionare a emoțiilor sunt așadar locuri pe care copilul e bine să le frecventeze începând cu vâste mici (4-5 ani). De multe ori părinții se focusează pe cursuri unde copiii dobândesc informații la nivel cognitiv (cursuri de engleză, matematică, etc), uitând că școala oferă prea rar (sau chiar deloc) cursuri în care cei mici să-și dezvolte abilitățile pentru viață (comunicare, empatie, spirit de echipă, leadership, gestionare emoții, etc).
În concluzie, dacă mă dezvolt personal, integrez noțiuni și modalități noi de relaționare cu propriul copil și îi ofer oportunitatea de a-și dezvoltă personalitatea prin cursuri specifice, am toate șansele să-i ofer un parenting echilibrat, adaptat nevoilor lui și benefic relației noastre.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă cu copilul tău, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri comunicarea între părinți și copii
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
