În domeniul relațiilor interumane, cea de cuplu poartă o grea responsabilitate. Și am să va spun de ce.
În relația cu părinții sau cu copiii noștri, vine un moment pentru care ne-am pregătit psihologic de multă vreme : cel al despărțirii, al separării de celălalt. Pentru a crește sau pentru a-i da voie celuilalt să crească. Așadar, copii fiind, visăm să creștem mari, să ne facem viața așa cum ne place, să nu mai fim tributari de constrângerile părintești. Și, la un moment dat, plecăm.
Odată ajunși părinți, că ne doare sau nu, ne programăm inevitabil să le dăm voie copiilor noștri să crească, să plece de la casa noastră. Să-și facă un cuib în altă parte. Un cuib în care să-și întemeieze o familie, în care să «trăiască fericiți, pâna la adânci batrâneti». Și, la un moment dat, pleacă și ei.
În realtia de cuplu, însă, acest moment al despărțirii, al separării, nu îl proiectăm nicicând, nicicum. Ba mai mult, ne programăm, de mici copii, cu ajutorul basmelor, poveștilor din mitologie sau graiului din popor, ne aranjăm inconștient, să intrăm în relația de cuplu cu speranța de a trăi veșnic legați și, mai mult, cu misiunea împovărătoare de a ne găși fericirea în relație și de a o cultiva zilnic, până la moarte. Este oare posibil ? Poate cuplul să răspundă unei asemenea așteptări ?
O dublă intimitate
Dacă ne uităm la cupluri celebre, pentru care literatura a vărsat romane fluvii și artă, sub toate formele ei, a livrat omenirii secole de cultură, am fi tentați să spunem că da. Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, Paris și Elena sunt cuplurile care au dăinuit de-a lungul timpului și ne-au susținut în crezul posibilului amoros ca veșnicie. Însă ceea ce am omis mulți dintre noi este să întelegem că aceste simboluri ale pasiunii, ale iubirii înfierbântate nu au fost cupluri cu acte în regulă. Au fost tocmai antiteza cuplului, iubiri interzise în societate, în afara cuplului : Isolda era căsătorită cu Mark, Elena cu Menelaus iar Julieta, cel puțîn căsătorită cu principiile societății în care trăia.
Ne găsim așadar astăzi purtătorii unor vise de iubire și pasiune absolută, pe care le dorim cultivate în cuplu. Încercăm, cât de bine putem, să răspundem unor așteptări privitoare la cuplu pe care noi și presiunea socială ni le-am creat, deopotrivă. Specialiștii, consilierii, psihologii și sexologi pun cap la cap informațiile vieții în doi, cu scopul de a ne oferi formulă magică a împlinirii vieții de cuplu. Una dintre variante, pe care o consider încă viabilă, este cea propusă de Jacques Salomé, care vorbește de o intimitate dublă în relația de cuplu: una comună și una proprie. Salomé vede vitalitatea și longevitatea unui cuplu doar din perspectiva acestei reguli : împart cu celălalt un teritoriu, un timp, resurse financiare, anumite emoții cu condiția de a-mi păstra un teritoriu strict personal (o cameră, un apartament), un timp al meu, un buget propriu pe care să-l gestionez cum îmi doresc și un « jardin secret » al emoțiilor proprii.
Cât de mult putem să trăim erotismul în cuplu ?
Antropologul Robert Briffault spunea că «pentru un bărbat și o femeie a trăi continuu împreună reprezintă…din punct de vedere biologic vorbind, o stare extrem de nenaturală», iar Katharine Hepburn susținea că «bărbatul și femeia ar trebui să fie vecini și să se viziteze regulat». «Când un bărbat și o femeie își unesc destinele, suportă o imensă presiune exterioară : viața lor comună este în același timp înconjurată și normată, modelele sunt apăsătoare, o anumită filozofie se impune», susține într-una din cărțile sale, Eric Emmanuel Schmit. Iată așadar, dintr-un foc, trei argumentări ale unor personaje celebre, care susțîn partea aceleiași monede a imaginii de cuplu: un el și o ea e imposibil de ținut permanent împreună, în căutarea fericirii, suportând pe umerii lor misiunile mult prea covârsitoare, preluate și auto-impuse, în legătură cu fericirea pe care cei doi ar trebui să și-o propună.
«Dacă pasiunea are un termen de garanție limitat ? Dacă există unele lucruri pe care chiar și o relație bună nu le poate nicicând oferi ?» se întreabă celebra psihoterapeută pe relația de cuplu Esther Perel. Am descoperit-o pe Esther la început de an, într-un discurs TEDex, în care am fost fascinată de pertinenta mesajului său- abordând noțiunile de fidelitate, dorința, divorț, pasiune, sex, plăcere, erotism. Am înteles din acest discurs anumite aspecte, m-am oglindit în unele exemplificări și am rămas cu dorința de a afla mai mult. Avem oportunitatea rară de a întelege mai bine, din perspectiva inteligenței erotice ce înseamnă cuplul, relația sexuală în cuplu, pasiunea și care e rolul fiecăruia dintre noi, atunci când ne angajăm, pentru o vreme, în relația în doi.
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă în CUPLU, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri despre comunicarea în cuplu
