Părinţi, nu vă lăsaţi copleşiţi de frică !

Am urmărit cu câtiva ani în urmă un film, de antologie pentru mine. Am rămas, după multe emoții trăite în timpul vizionării, cu o replică ce a rezonat în mintea mea că o mantra : « Nu lăsa frica să te cuprindă ! Frica e cea mai cumplită boală, e o spaimă care te roade pe dinăuntru. Va cuprinde sufletul oricărui om care se va lasă copleșit de ea! ». Da, frica e o boală !

desen copil

Recent, am primit pe mail o fotografie de la un părinte, cu desenul copilului lui. Desenul e cel de mai sus, iar părintele mi-a transmis că pruncul și-a prezentat opera ca fiind « monștrii din capul meu ». Din păcate, de multe ori, prima reacție a părintelui poate fi una de teamă : Ce nu e în regulă cu copilul meu ? De ce desenează monștri în loc de floricele și case cu pajiști înverzite ? De ce s-au adunat toți acești « monștri » în capul copilului meu ? Ce înseamna acest lucru ?

Nu vreau să mă opresc la interpretarea acestui desen, căci aș pierde esențialul. Ce vreau eu  să menționez e că important nu este ceea ce face, transmite sau desenează un copil, ci modul în care ne raportăm noi la acest lucru. Dacă sunt îngrozit, ca părinte, cuprins de frică, risc să-i spun copilului :

·         Doamne ferește, dar monștrii nu există !– caz în care m-aș deconecta în mod brutal de elneascultându-l în registrul în care el se exprimă

·         Cine te-a-nvățat să desenezi așa, doamna de la școală ? l-aș devaloriza în capacitatea lui de a avea liberul arbitru, acuzându-l

·         De ce nu poți și tu desena frumos, ca surioara ta ? l-aș compara, scazându-i încrederea în sine

·         Tu tot timpul scrii prostioare ! l-aș eticheta în modul lui de a face și de a fi

Abordările de mai sus pot părea de ficțiune, însă, din păcate chiar există variațiuni pe aceeași temă, care mai de care mai colorate și epice, cu greutate maximă asupra copilului și cu repercursiuni aproape iremediabile asupra stimei de sine. Toate aceste abordări pleacă, de fapt, dintr-o frică a adultului, oricare ar fi ea (mi-e teamă că fiul meu să fie diferit, mi-e frică că nu se integrează în societate, mi-e frică că-mi va fi rușine de ce vor zice celilalți, mi-e frică că nu va reuși, mi-e frică că va suferi mai târziu, că nu va avea prieteni, etc, etc….mi-e frică, mi-e frică….).

Suntem, părinții din zilele noastre, produse ale unei societăți care ne-a șlefuit să fim discilpinati și ascultători, prin frică. Frica ne-a fost indusă visceral și am lăsat-o nu doar să încolteasca în sufletele noastre, ci chiar să prindă rădăcini puternice și să dea roade periodic. Roadele sunt tocmai aceste mesaje toxice pe care le depunem pe umerii copiilor noștri.

Da, frica este o boală ! O boală care te paralizează, te face să eviți situațiile care apar în viața ta sau să le abordezi în mod agresiv. Te determină să te lași pradă gândurilor, care te domină, încet, încet, secătuindu-te de energie. Frica te copleșește și copleșit fiind, dai mai departe această boală, cu speranța că alții vor putea să se vindece de ea. Dar cum să se mai vindece un copil căruia i-ai spus: « nu te urcă acolo, că o să cazi ! », «  ai grijă că te lovești », « îmbraca-te gros că o să răcești », « pune mâna și învata că altfel o să ajungi de râsu’ lumii », « vezi că dacă nu iei bacu’, nu mai ai ce discuta cu mine ! », « trebuie să manânci tot, altfel te îmbolnăvești », « stai lânga mine, altfel te dau la polițist », toate, izvorâte din frici profund înrădăcinate în noi ?

index

Vindecarea mai este totuși, posibilă. Copiii care îmi trec pragul cabinetului reușesc, prin vizualizare și simbolizare, demersuri de restituire și renunțări la mesaje toxice, să se mai vindece de frici. Se mai eliberează, se mai curătă. Dar până când ? Pâna când părintele sau adultul din preajma va depune alte sau aceleași frici pe umerii lui.

Dragă părinte, pentru a crește copii încrezători, autonomi și independenți din punct de vedere emoțional, e important să înveti să renunți în primul rând tu la frică pe care o identifici la un moment dat. Pentru asta, îți propun un mic exercițiu, în trei etape :

1. Să alegi cuvintele care să îți definească acea frică, și mai apoi să le găsești opusul, de exemplu :

·         Mi-e frică că nu am destui bani / îmi doresc să am bani suficienți pentru….

·         Mi-e frică că se îmbolnaveste copilul/ îmi doresc ca copilul meu să fie sănătos

·         Mi-e frică că mă va certa șeful/ îmi doresc să am o relație bună cu șeful meu, șamd.

2. Să alegi un obiect care să reprezinte acea dorința, ascunsă în spatele fricii (partea a doua, expresia pozitivă, motivațională)

3. Să porți acest mic obiect cu tine, iar atunci când copilul tău va vrea să facă ceva iar tu te simți  cuprins de frică, adu-ți aminte de acest obiect, scoate-l și privește ca pe un talisman și spune-i copilului tău doar atât « îmi doresc să…. … », iar el te va auzi !

 Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Descoperă primii pași spre o mai bună Comunicare cu cea mai importantă persoană din viața ta : tu însuți! Află cum am ajuns eu aici, ascultă în premieră informații despre Comunicarea Relațională® și descoperă un instrument cheie pentru a avea o Comunicare eficientă cu cei din jur.