Adaptarea copiilor la mediul şcolar

Articol apărut în revista on-line Kidsnews.ro, în noiembrie 2014

Kidsnews.ro: Care sunt principalele/primele semne că școlarul are probleme de adaptare? Există diferențe când vorbim de segmente diferite de vârstă (preșcolar, școală primară, gimnaziu, liceu)? Dacă da, ce trebuie urmărit?

Antonia Noël: Atunci când, în procesul de evoluție firească a omului intervine o schimbare de mediu, intervine automat și o schimbare de comportament. Însă această nu este întotdeauna negativă, ba dimpotrivă, ea se poate solda cu rezultate foarte bune, atunci când schimbarea este anticipată și pregătirea se face în mod progresiv.

Există totuși, situații în care inadaptabilitatea la un nou sistem/program implementat în viața copilului intervine ca urmare a diverșilor factori, iar această neadaptare se manifestă diferit, într-adevăr, în funcție de vârsta copilului.

Așadar, un preșcolar își va manifesta refuzul de a merge la grădiniță prin plânsete sau crize de furie. Școlarul, antrenat deja, de cele mai multe ori, din păcate, să-și mascheze emoțiile, va dezvolta comportamente care sabotează activitatea școlară : refuză să se trezească, își uită lucruri acasă (în speranța că se va putea întoarce să le ia), « uită » să-și facă anumite teme sau chiar ajunge să-și mintă părinții. Nu de puține ori, copiii se prefac că-i doare burta sau capul, pentru a nu se confrunta cu un mediu școlar care nu le este prielnic. Câteodata se ajunge la somatizări, atunci când limbajul obișnuit nu-și mai găsește puterea de a exprima o trăire intensă a copilului. În acest sens, cazul unei cliente care mi-a relatat cum că ajunsese să vomite pentru a « putea scăpa de ora de mate » este revelator. La vârsta colegiului sau a liceului, de cele mai multe ori absențele repetate, refuzul de a dialoga cu părinții pe orice subiect legat de școală, interiorizarea sau chiar depresia sunt semnale clare că legătură dintre instituția școlară și elev nu mai există sau s-a deteriorat. Toate aceste comportamente ale copilului pot să fie percepute de către părinți ca semnale de alarmă ale inadaptabilitătii copilului la școală.

Așa cum spuneam, factorii de inadaptare pot fi multiplii : un profesor care stigmatizează, un educator care a nedreptățit un copil, un coleg de clasă « bătăuș » sau acea presiune a grupului cunoscută sub fenomenul de bullying – din ce în ce mai des întâlnit – acestea fiind doar câteva care pot declanșa sau accentua problemele de adaptare la școală.

Kidsnews.ro: Cum ar putea părinții să evite problemele de adaptare? Problemele sunt atribuite copilului, părinților sau școlii/pedagogului. Cine contribuie cel mai mult la apariția sau evitarea lor și în ce mod?

Antonia Noël: Nu cred că există statistici care să definească răspunderea exactă a unuia sau altuia dintre factorii declanșatori ai inadaptabilitatii la școală. În schimb, în funcție de caz, fiecare are contribuția lui în rezolvarea problemei. În ceea ce privește părintele, primul pas pe care acesta îl poate face este acela de a comunica deschis cu copilul. La cel mai mic semnal, invit părintele să-și acorde timp și să se conecteze cu propriul copil. O ascultare activă, empatică, poate rezolva măcar 50% din problemă, dacă nu chiar întreaga situație. Dacă, de exemplu, copilul îi va spune părintelui « îl urăsc pe profu’ de fizică », părintele va trebui să fie acel continător al mesajului, fără replică, argumentare sau judecată a vorbelor copilului. Un răspuns ar putea fi « și ce te face să-l urăști ? ».

Un alt exemplu, la grădiniță, la vârsta la care copilul are un limbaj verbal limitat, e bine să-i oferim aceeași ascultare empatică, conectându-ne pe registrul în care ne vorbește. La plânsetele abundente, îi putem răspunde copilului oferindu-i spațiul continător al brațelor, și eventual câteva fraze simple « știu că-ți dorești să-ți fiu aproape, sunt aici lânga tine… mâine iți voi lasă o părticică din ceea ce sunt, să ne fie despărțirea mai ușoară »- și-i voi propune copilului un obiect simbolic de transfer. Există așadar instrumente și aplicații concrete, în funcție de vârsta și problematica celui în cauză. În ceea ce-l privește pe profesor/educator, abordarea copilului la clasă se face cu instrumente specifice relației  profesor-elev.

Kidsnews.ro: Cum trebuie să reacționeze părinții? Ce trebuie schimbat și ce nu, atunci când copilul, indiferent de vârstă și încadrarea școlară, dă semne că pentru el școală a devenit o corvoadă?

Antonia Noël: Așa cum spuneam, primul pas este comunicarea deschisă cu copilul. După ce a identificat sensul problemei (care poate fi legat de părinte, cadru didactic, colegi, anturaj sau de un element extern), părintele are responsabilitatea de a stabili un dialog cu profesorul, în care să discute deschis toate aspectele. Aici există numeroase probleme, pentru că, din experiență de consultant vă pot spune că, mulți părinți refuză comunicarea, din diverse motive : profesorul este « cel în cauză », copilul îi solicită părintelui ca acesta să nu intervină într-un dialog cu profesorul sau părintele însusi este temător în stabilirea unui dialog (regăsindu-se pe sine în postura de elev). Numai după o ascultare a fiecăruia dintre cei doi protagoniști (copil, profesor), părintele, în acord cu copilul, va putea lua decizia care se impune. Schimbarea nu poate fi definită, întrucât aceasta e specifică de la caz la caz… ea poate merge de la o simplă lămurire a situației pâna la o mutare din școală. Doar problema, contextul și actorii implicați pot defini așadar forma schimbării. Un lucru însă este sigur : părintelui îi revine întotdeauna responsabilitatea deciziei finale întrucât rolul de a satisface nevoile educaționale ale copilului îi aparține în exclusivitate.

Kidsnews.ro: Poate fi luată în considerare schimbarea clasei, școlii sau a sistemului de învățământ? De regulă mulți părinți aleg să își multe copilul la o școală privată dacă acesta are performanțe scăzute la școală de stat. În multe cazuri, ulterior, părintele spune că cel mic este mult mai fericit pentru că acolo este mai simplu. În alte situații copilul se manifestă la fel. Cum comentați?

Antonia Noël: Îmi vorbiți aici despre performanță. Depinde care este obiectivul părintelui : își dorește ca fiul/fiica lui să performeze, să își dezvolte abilitățile pentru viață (socializare, relaționare, încredere în sine), să îi ofere un loc unde « să fie mai simplu »… ? Îmi veți spune, probabil, că toate acestea la un loc… Totuși, este foarte important ca părintele să se asculte în primul rând pe sine (da, chiar înainte de a-și asculta copilul!) și să își clarifice dorințele în legătură cu propriul copil. Vă spun acest lucru pentru că, dacă îi veți întreba pe părinți, « ce-ți dorești pentru copilul tău ? », 99% dintre ei va vor răspunde « să fie sănătos și fericit ! ». Chiar dumneavoastră îmi vorbiți despre fericirea lor. Însă câti dintre părinți investesc realmente în metode care să le aducă copiilor sănătate și fericire ? Câti părinți se focusează pe aceste obiective și ramân concentrați în a găși mijloacele pentru a le atinge ?

În ceea ce privește sistemul de învătământ privat, el poate fi deopotrivă excelent sau mediocru. Și vă vorbesc atât din punctul de vedere al părintelui cât și cel al formatorului, confruntat cu ambele sisteme (de stat și privat). Consider că pot fi școli private care oferă întradevăr o educație deosebită copiilor, la diferite vârste. Însă nu cred că simplu apelativ de « privat » îi garantează părintelui o curriculă de calitate sau o educație pe măsura așteptărilor lor. Sunt multe aspecte de evidențiat în ceea ce privește și implicarea părintelui în educația copilului, atunci când acesta urmează cursurile unei școli private. În unele cazuri, implicarea părintelui în educație e minimă (mergând pe principiul « plătesc, deci serviciile sunt asigurate »), drept pentru care, copilul poate suferi din lipsa prezenței părintelui, iar școala poate deveni în acest caz o falsa sursă a problemelor.

Kidsnews.ro: Dacă toți pașii, sfaturile au fost respectate,schimbările făcute sau nu, dar totuși copilul pare că nu se adaptează, ce se întâmplă și ce măsuri drastice pot fi luate sau nu?

Antonia Noël: Atunci când o schimbare nu produce efectele dorite, sunt mari șanse că problema să fi fost abordată din unghiul mort. Cu alte cuvinte, părintele nu trebuie să aplice niște sfaturi sau să se forțeze să producă schimbări, în dorința ca « copilul să se adapteze ». Cu atât mai puțin este vorba de « a lua măsuri drastice ». Am abordat problema inadaptabilitătii și revin asupra ei : ea poate îmbrăca forme atât de diferite, comportamente atât de surprinzătoare, încât nu există o normare a rezolvării ei. Elementul cheie însă pe care părintele îl poate exploata în orice situație de inadaptare la școală a copilului este comunicarea cu acesta. Comunicarea presupune, așa cum am menționat, o ascultare activă și găsirea sensului problemei (sensul fiind mult mai profund decât cauza, el fiind partea nevăzută a cauzei care generează comportamentul). Odată ajuns la sensul problemei, părintele, în acord cu sine, cu copilul și cu profesorul, poate lua o hotărâre în beneficiul copilului. Una dintre ele, și poate cea mai « drastică » pentru părinte poate fi aceea de a începe să comunice cu sine, pentru a putea comunica cu propriul copil. Se prea poate că, adaptându-ne la propriul eu, să ne ajutăm copiii să se adapteze și ei, la școală sau acolo unde viața le-o cere.

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Descoperă primii pași spre o mai bună Comunicare cu cea mai importantă persoană din viața ta : tu însuți! Află cum am ajuns eu aici, ascultă în premieră informații despre Comunicarea Relațională® și descoperă un instrument cheie pentru a avea o Comunicare eficientă cu cei din jur.