Articol scris de Antonia Noel si publicat pe CariereOnline.ro in noiembrie 2012.
În perioada studenției teoria era hrană zilnică și asimilarea ei prezentată drept garanția reușitei mele ca viitor adult integrat în societate. Deși mi-am petrecut majoritatea studiilor în Franța, modul de predare (cu mici excepții) din amfiteatrele prestigioasei universități din Nancy sau de pe băncile Institutului de Jurnalism de la Tours nu făceau excepție de la această regulă. Mi-aduc așadar aminte, cu câtă precizie și stoicism mi se vorbea de « schema » comunicării, care lua invariabil aceeași formă : emițător, receptor, mesaj.
Când și când, vreunul din profesori, în funcție de timpul avut la dispoziție, ne amintea și de canalul de comunicare, prin care « curgeau » mesajele. Am trăit așadar ani de zile functionând ca un student model, după schemă ERM (emițător-receptor-mesaj), convinsă fiind că dețin cele mai precise informații în legătură cu ceea ce studiam : comunicarea. Ba chiar așa și era : dețineam informații despre ce era comunicarea, dar nu o înțelegeam, nu o practicam. Mi-au trebuit așadar aproape cincisprezece ani să și înțeleg ceea ce știam. Cum am realizat acest lucru ? Descoperind cel mai important element din procesul comunicării : canalul sau relația.
Suntem mai mult decât ceea ce vedem.
Canalul de comunicare este acea legătură vie care se țese între mine și celălalt. Așa cum nu vedem cu ochiul liber curentul electric însă beneficiem cu toții de efectele electricității, tot așa, deși nu vedem cu ochiul liber aceste canale (pe care eu le numesc relații) care se țes între oameni, fără ajutorul lor nu am putea comunica. Relația este un organism viu în cadrul unui schimb comunicațional în orice mediu ne-am afla. La locul de muncă, ca și în altă parte, responsabilitatea hrănirii, îngrijirii acestui organism viu revine în egală măsură celor doi protagonișți angajați în procesul de comunicare. Eu, ca persoană, indiferent de funcție, nu pot să mă angajez în rolul celuilalt, sau să încerc să gestionez capătul lui de relație. Însă am posibilitatea, la capătul meu de relație, să am grijă de ceea ce transmit în relație și ceea ce primesc de la celălalt. Să fiu vigilent cu mine transmițând mesaje pozitive, motivante, stimulante, care să construiască și să alimenteze zilnic această relație. Și sunt responsabil să întrețin relația vie în proporție de 50%, nici mai mult, nici mai puțin.
Relații energetivore la locul de muncă
„Câteodată, parcă, simți că nu merită risipită energia”, mi s-a spus. Se poate că, anumite relații să devină energetivore, să te facă să simți că-ți iroseșți energia. Scăderea propriei energii, a încrederii în sine, a potențialului tău „din cauza celuilalt” poate să intervină atunci când nu știi să gestionezi ceea ce primeșți de la celălalt. Dacă e vorba de mesaje toxice, poluante și te lași definit de ele, e bine să înveți să gestionezi aceste mesaje. Poți să le înapoiezi emițătorului printr-un demers simbolic și să nu te lași astfel copleșit de ele. Sau poți să le arunci pur și simplu la coșul de gunoi de sub biroul tău. Dacă, însă, în balanța economiei relaționale simți că satisfacțiile, plăcerea și siguranța afectivă sunt inferioare investiției angajate (timp, energie, resurse, competențe), atunci putem vorbi de o economie relațională devitalizată, și, într-adevăr, de o risipire a propriei energii. În acest caz există posibilitatea, în orice tip de schimb (personal/profesional), să pui capăt acestei relații, să te definești la capătul tău de relație. Poți alege, după o ascultare aprofundată de sine, să renunți la această relație, nu împotriva celuilalt, ci pentru ține, pentru a-ți căpăta încrederea, vitalitatea, energia și a continua să dezvolți toate aceste „ingrediente” ale propriei vieți în relații (personale/profesionale) armonioase.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă la serviciu îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare Relațională®
