24 de ore. Fix o zi din viața mea. Atât am decis să « sacrific » pentru patru ani în care lucrurile se vor întâmpla altfel. Și pentru alți mulți ani, de acum înainte, în care ceea ce s-a început în noiembrie 2015 va putea fi consolidat.
Recent (e vina mea) am aflat că nu pot vota la București, ci doar pe raza județului unde am adresa din buletin. Inițial, simțindu-mă neputincioasă, am avut chiar tentativa de a-mi vărsa frustrarea asupra sistemului : « Dacă nu pot vota unde vreau, atunci n-am să votez. Punct. ». Am fost, preț de câteva momente, copilul răsfățat sau adultul comod care și-a spus « N-are decât să vină muntele la mine ». Doar că repede am înteles că, în acest eventual scenariu, nu există decât un perdant: eu. Pierd pe termen scurt, mediu și poate chiar îndelungat. Îmi place să pierd ? Nu ! Ce pot face pentru asta ?
Am ales așadar să plec astăzi cu trenul către Sibiu. Voi pleca în această după-amiază, voi ajunge la miezul nopții, mă voi trezi la prima oră mâine dimineață ca să votez iar apoi voi lua trenul repejor înapoi spre București, să pot ajunge la spectacolul de teatru în care fiul meu va performa duminică pentru prima oară pe scenă. Totul la limită, cu ochii pe ceas. Unsprezece ore de transport, douăzeci și patru ore în total pentru o ștampilă pe un bulletin de vot. Merită ? Eu sunt sigură că da! Și am să punctez mai jos alegerile care m-au determinat să iau decizia să merg la vot :
· O alegere emoțională
Am să va spun o poveste : recent, m-am întors de la Berlin. Am vizitat zidul Berlinului și fostul punct de graniță între Berlinul de Vest și cel de Est, numit Checkpoint Charlie. E un loc unde au murit oameni împuscati, încercând să treacă granița către libertate. Am simțit în acel loc o emoție profundă, neașteptată.
Am retrăit frânturi din copilărie și momentele în care seara, mama îi spunea tatălui meu în bucătărie, în timp ce ascultau radio Europa Liberă « Măcar de-ai pleca și tu, s-avem un trai mai bun », iar tata îi răspundea sistematic « Ca să mă împuste înainte să ajung dincolo ?! ». Trăiam cu sentimentul că tata e las, că nu-i în stare să facă ceva pentru binele nostru. Dar nici nu voiam să moară… Mi-era frică să-l pierd. Lui îi era frică că se află că-și dorește să plece. Mamei îi era frică și ei. Eram condiționați de frică cu toții. Incapabili de acțiune, cu capul plecat, supuși, crezându-ne neputincioși în fața sistemului. Și așa și eram…
La Berlin am găsit o vedere cu o bucățică din zidul Berlinului, darâmat de oameni. Imaginea surprinde oamenii de o parte și de altă a zidului, în primele momente ale căderii lui (o postez aici). Mi-am cumpărat vederea și am pus-o pe etajera, la loc de cinste. Mi-am spus că e un reminder la faptul că oamenii construiesc ziduri dar că tot ei dețin puterea să le dărâme. Vederea îmi va aminti mereu că frica nu e o opțiune. Că fiecare deține puterea de a acționa conștient, renuntând la frică.
Mă duc așadar să votez pentru că nu-i doresc niciunei generații neșansa de a trăi sub demnitatea umană, în frică față de sistem. Nu vreau să mai aud discursuri « ei sunt mai puternici, n-ai ce să faci… ». Nu colaborez sub nicio formă la această frică, pervers inoculată de-a lungul deceniilor în mințile noastre.
· O alegere rațională :
De câtiva ani, lucrând cu oamenii, am descoperit multe din auto-sabotajele pe care le cultivăm fiecare dintre noi. Adesea știm ce avem de făcut, dar acționăm în alt mod. Cu alte cuvinte gândim corect, chiar vorbim corect însă faptele noastre nu sunt în congruentă cu ceea ce spunem sau gândim. Eu am ales să pun gândul-vorba și fapta într-o singură ecuație. E primul pas pe care-l pot face în respectul față de mine. Dacă cred că am puterea să schimb lucrurile, dacă spun acest lucru, aleg să rămân coerentă cu mine și să înfăptuiesc lucrurile care merg în această direcție. Da, cred că votul meu (și al tău) poate schimbă ceva, scriu acest gând aici și da, trec la pasul trei, la faptă (oricât de mult efort mi-ar cere punerea gândurilor în practică).
· O alegere spirituală :
Poate părea mult spus când afirm că alegerea mea e « spirituală », vorbind de un vot. Însă spiritul înseamnă înainte de toate credință iar eu astăzi cred. Cred, pentru prima dată de când m-am întors în țară, că oamenii care ne guvernează sunt de bună credință. Că încearcă și chiar reușesc să transforme situații, mentalități, obiceiuri proaste. Cred că acești oameni își doresc o țară nu « ca afară » ci o țară a noastră, a fiecăruia dintre noi, în care românul să fie respectat iar el să respecte fiecare instituție a statului, fiecare om în parte. Mai cred în intitiativa de a reforma educația, sănătatea. Cred în personaje simbol din acest guvern și, mai mult, cred în faptele pe care le văd ieșite la lumina zile, prin muncă lor onestă și transparență. Credință că acești oameni pot duce mai departe o muncă grea dar necesară și benefică societății noastre mă determina să merg la vot.
Când nu mai crezi, mori câte puțin…tu în ce crezi ? Poate nu crezi în politică, ci mai degrabă în meditație sau extratereștrii sau picături florale sau petreceri cu prietenii însă, dacă ai cumva credința că viața ta îti aparține, dovedește-o mergând la vot, altfel viața ta chiar e în mâinile altora.
· O alegere conștientă :
Poate această alegere le grupează pe cele de mai sus, însă ea vine la pachet cu rolul meu de părinte. Am locuit în afara țării peste unsprezece ani, am lucrat, consumat, trăit și născut un copil pe alte meleaguri. Îmi doresc ca fiul meu, astăzi în vârstă de unsprezece ani, să poată călători pe oricare din cele cinci continente sau să trăiască acolo unde se va simți bine. Dacă-și va dori să trăiască sau să-și întemeieze o familie în Mexic, Angola, Franța, SUA sau Mongolia, eu îi voi respecta cu siguranță propriile alegeri. Asta gândesc acum și așa îmi doresc să acționez pe viitor. Însă ceea ce știu sigur este faptul că nu-mi doresc ca el să plece într-o altă țară mânat de condiția socio-financiară precară pe care i-o va oferi România peste zece ani. Îmi doresc ca fiul meu să poată avea un trai decent aici în țară, să poată călători de plăcere și nu constrâns în a-și câstiga o viață mai bună în afară granițelor României.
Plec așadar în foarte scurt timp să votez la Sibiu, pentru mine și pentru fiul meu Alex (care –n-are încă drept de vot). Sunt sigură că alegerea mea este cea bună (în ciuda unor voci care mi-au spus că « nu merită osteneală »), vom afla la scurt timp, mâine. Oricare va fi rezultatul votului, eu voi fi bucuroasă pentru că am făcut tot ceea ce a stat în puterea mea. Alex, mi-a spus ieri, în timp ce așteptam la coadă la casa de bilete în Gara de Nord: « Mami, când voi fi mai mare îmi voi aminti de exemplul tău : Nu-i asculta pe cei care te sabotează, urmează-ți visele ! »
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă în toate relațiile tale, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri dezvoltare personală
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
