Suntem ultima generaţie care am ascultat de părinţii nostri şi prima generaţie care ascultăm de copiii noştri

Interviu acordat Anei Nicolescu pentru MamicaUrbana.ro in ianuarie 2013

Pe Antonia Noel am auzit-o prima oară la Itsy Bitsy, povestind despre metoda de comunicare relațională ESPERE® și despre cursurile în care le vorbește părinților despre cum să se poziționeze în relația cu copilul, despre cum să îi asculte și despre cum să crească frumos împreună. Am intrat apoi pe site-ul ei și am descoperit că pe lângă trainer în comunicare relațională, este și consultant în comunicare și dezvoltare personală, specialist parenting și formator în relații interumane.

Cine este Antonia Noel?

Antonia Noel: Cel mai bine m-aș descrie ca un om în perpetuă căutare de sine, fără o analiză obsesivă, ci cu dorința și bucuria de a mă cunoaște zilnic puțin mai mult, de a crește cât mai frumos datorită întâmplărilor și experiențelor pe care viața mi le oferă. Din acest punct de vedere, meseria de mamă îmi oferă cred, cea mai rapidă și autentică cale de a crește, prin tot ceea ce experimentez zilnic cu băiețelul meu de 8 ani. Pe lângă meseria de mămică, mai sunt și trainer în comunicare relațională prin metodă ESPERE®, formator în relații interumane, consultant în comunicare și dezvoltare personală, specialist parenting și colaborator al emisiunii „Totul despre mame” de la Prima tv.

Ce făceai (profesional) înainte de a deveni mamă?

Antonia Noel: Meseria mea de bază este cea de jurnalist, însă după ce am profesat în media (ca editor știri la redacția română a Radio France Internationale din Paris, editor jurnal Canal France Internațional), am început să lucrez în domeniul comunicării în diferite organizații. Înainte de a deveni mamă, locuiam la Paris, unde lucram ca responsabil marketing&comunicare pentru o casă de modă franțuzească. În acea perioadă, am rămas însărcinată și, ulterior, după ce am născut, am venit în România unde am lucrat ca director comunicare la o multinațională (Bouygues).

IMG_8270-Edit

Cum s-a schimbat traseul profesional după ce ai devenit mamă?

Antonia Noel: Am stat acasă cu băiețelul meu timp de un an de zile, nu îmi venea să-l las „pe mâna oricui/nimănui”, deși im era destul de greu. Doream să-mi reiau activitatea și asta s-a intampat când avea el un an și 4 luni. Am găsit o doamnă de încredere care m-a ajutat să-l cresc și căreia îi sunt recunoscătoare… A fost o femeie caldă și blanda, și cred că e un lucru esențial pentru dezvoltarea armonioasă a oricărui copil în primii ani de viață (și nu numai). Traseul profesional nu s-a schimbat fundamental când am devenit mamă, așa cum spuneam am lucrat ca director de comunicare într-o societate multinațională. Schimbarea a intervenit mai târziu, când el avea trei anișori…sau poate atunci am devenit mamă? Cred că a deveni „mamă” înseamnă să descoperi zi de zi lucruri noi și frumoase despre adevăratul eu. Am reușit să descopăr că sunt capabilă de dăruire și de sacrificiu, de înțelegere și de acceptare, de mai multă toleranță și infinită iubire.

Traseul s-a schimbat după că am descoperit metoda ESPERE® fondată de psihosociologul francez Jacques Salomé, după ce am început să practic această metodă și după ce am simțit aproape instinctual că îmi doresc să fac conoscut acest mod de a fi, cât mai multor oameni, părinți ce-și doresc să (se) înțeleagă (cu) copiii, să se înțeleagă pe ei înșiși în rolul lor de părinte.

Cum s-au schimbat percepțiile despre viață, relaționare, abordare de când ești mamă?

Antonia Noel: Eu nu cred că dacă azi ai născut, mâine știi să fii mamă. Evident, fiecare dintre noi ne dorim să fim o mamă cât mai bună, să creștem copii care să fie bucuroși, sănătoși, plini de viață. Nicio mamă nu dorește ceva rău pentru copilul său și totuși, câți copii nu suferă tacit sau explicit de atitudinea părinților, de lipsa lor de înțelegere, de ascultare sau de prezență? Eu cred, așadar că, dincolo de bunele intenții ale unui părinte, de timpul acordat copilului său, de preocuparea față de nevoile fiziologice ale acestuia, mai sunt anumite ingrediente care trebuiesc cultivate în relația cu propriul copil. Și acestea se învață. Eu recunosc că am descoperit aceste ingrediente datorită metodei ESPERE®. Mi-am schimbat într-adevăr percepțiile despre viață și, mai ales, despre modul de a relaționa cu cei din jur: am învățat așadar să rămân la capătul meu de relație, să nu încerc să controlez capătul de relație ce aparține celuilalt, să ofer realmente ascultare, să renunț la control, să accept, să primesc, să mă iubesc, să iubesc.

Ce ai învățat de la copilul tău până acum? Unele femei se descoperă pe sine abia după ce au un copil. Ce a schimbat el în viața ta ca femeie?

20130727_113625

Antonia Noel: Răspundeam mai sus la această întrebare. Aș mai adăuga că, noi, ca părinți, avem o șansă extraordinară de a ne descoperi grație copiilor noștri. Prin atitudinile, comportamentele lor, ne pun practic în fața ochilor o oglindă în fața căreia nu ne rămâne decât să ne întrebăm „Ce mă deranjează? Care sunt limitele mele? Ce pot să fac/schimb? Ce mi-aș dori?” În funcție de răspunsurile pe care mi le dau la fiecare din aceste întrebări, pot alege să cresc, să evoluez, să mă dezvolt frumos ca si om.

Cand ti-ai dat seama ca vrei sa te dedici metodei ESPERE?

Antonia Noel: Aș vrea să cred că nu mă dedic unei metode, ci mai degrabă, oamenilor din jur, care-mi solicită ajutorul și pe care-i pot și ajută grație instrumentelor și conceptelor acestei metode. E o întrebare frumoasă la care n-am un răspuns concret. Ceea ce știu cu siguranță e că, atunci când eram mică, la întrebarea adulților care veneau în vizită pe acasă „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, eu răspundeam inevitabil „Mămică”. Știu că-mi doream să am trei-patru copii, cred că a fost primul semn al dorinței mele de „a transmite”. Mai târziu am căutat profesii în care puteam să ascult (în diferitele reportaje, interviuri pe care le făceam ca și jurnalistă) și să transmit mai departe, unui număr cât mai mare. În domeniul comunicării a fost la fel, doream să întâlnesc oameni, să realizez proiecte și să transmitem împreună mesaje frumoase, cu conținut.

Ce aduce ea nou în sfera relațională?

Antonia Noel: Metodă ESPERE® este o pedagogie a comunicării cu efect terapeutic. Cu alte cuvinte, înveți să comunici (și nu să vorbești), să intri în relație cu propriul copil și, în cazul unor situații dificile, să te poți poziționa evitând conflictul sau învățând să-l gestionezi corect. Astfel, relația se îmbunătățește, de unde ideea de efect terapeutic. Însă nu e o terapie în sine. E o metodă concretă, cu aplicabilitate imediată, pentru orice persoană de la 7 la 77 de ani, obișnuiesc eu să spun. Pentru a o înțelege și a o aplica nu e nevoie de studii de psihologie, e nevoie de dorința de a ameliora propria viață prin ameliorarea relațiilor cu cei din jur. Originalitatea metodei constă în instrumentele folosite (bastonul cuvântului, eșarfa, cutia dorințelor, etc) și în vizualizarea externă.

Antonia Noel_curs

Poate fi aplicata de orice parinte cu orice copil?

Antonia Noel: Ea poate fi aplicata de orice parinte (indiferent de varsta si sex) cu orice copil (al sau sau ai celorlalti).

Poate fi aplicată de orice părinte cu orice copil?

Antonia Noel: Ea poate fi aplicată de orice părinte (indiferent de vârstă și sex) cu orice copil (al sau său ai celorlalți).

Cu toții suntem diferiți. Cum putem personaliza metoda ESPERE ca să o facem funcțională pentru orice tip de părinte și de copil?

Antonia Noel: Metoda propune unelte, concepte și peste 100 de reguli de igienă relațională. Scopul nu e de a le învață în mod mecanic, ci de a șți să-ți alegi din toate acestea ceea ce ti se potrivește. Cu alte cuvinte, dacă ești un părinte al cărui copil se rostogolește pe jos în magazin pentru că își dorește cutare jucărie, poți, în loc să intri în conflict (cu el- certându-l) sau cu tine (cumpărându-i jucăria împotriva voinței tale), să te poziționezi în rolul de mamă/tată și nu în cel de mămică/tătic (diferentiand cele două roluri așa cum ai învățat la curs). De asemenea, dacă copilul adolescent îți trântește ușa în nas spunând „vorbim mai târziu”, poți începe prin a te defini „am nevoie să stau de vorbă cu tine”, a-i face o cerere clară „îți cer să stabilim o oră în care să discutăm” și a te interoga asupra calității ascultării pe care i-o oferi (în general, copilul se va duce să vorbească acolo unde știe că găsește ascultare). Ca să concluzionez, metoda incită tocmai la respectul diferențierii fiecăruia și adaptabilitatea noastră ca părinți în funcție de context. Ideea e să știi că atunci când ai o dificultate în relația cu copilul, metoda poate fi o soluție.

Antonia Noel_mama_mamica

Consultant în comunicare relațională, trainer dezvoltare personală, practician ESPERE. În care dintre cele 3 domenii te regăsești cel mai bine, în care te simți cel mai confortabil, care dintre ele crezi că ar duce la o lume mai tolerantă, mai răbdătoare, mai îngăduitoare și de care nu ne-am putea lipsi în viitor?

Antonia Noel: Fiecare rol îmi aduce mari satisfacții profesionale și, implicit, personale. Am ales o meserie frumoasă, care mă ajută să cresc, zi de zi, cu fiecare cursant, client în consultație individuală și fiecare grup pe care îl acompaniez spere dezvoltare. Puține sunt, cred, meseriile care dau șansă să devii tot mai bun, ca om, practicandu-le, fără a suferi de rutina exercitării lor. Prin meseria mea dau și primesc multă energie și asta cred că va fi tendința spre o lume așa cum o numești, mai bună și mai îngăduitoare. E nevoie de multă dăruire și primire, cred că e un exercițiu destul de dificil pentru noi, ca popor. Eu am trăit mult timp în afara țării și pot să spun că observ o oarecare încrâncenare a poporului nostru în “a dărui” și, mai ales, “a primi”… o vorbă bună, un compliment, o apreciere. Suntem, mai de grabă, în dinamică „cer” și „refuz”, într-o permanentă confruntare și opoziție. Aș menționa însă faptul că observ, cu bucurie, existenta unei noi generații, care dorește să crească într-un alt mod, fără a nega valorile trecutului, să lase o generație frumoasă în urmă lor, pentru că, până la urmă, întrebarea importantă nu e “Ce fel de planetă lăsăm copiilor noștri?”, ci “Ce fel de copii lăsăm planetei noastre?”

Cum încerci să faci cunoscută metodă ESPERE?

Antonia Noel: Am regretul că această metodă e foarte puțin mediatizată, în ciuda eficacității sale. Câteva reviste de specialitate au scris despre ea, însă nu suficient. E realmente păcat ca oamenii să nu beneficieze de aceste instrumente simple, inovatoare și adaptate nevoilor copilului din zilele noastre. În România, sunt foarte puțini traineri care practică metoda (aproximativ 10) din care doar eu și cu Daniela Andreescu suntem acreditate pe țară de către Institutul ESPERE Internațional din Paris (adică am finalizat studiile de 4 ani ca și traineri și am finalizat supervizările, practica, licența și o experiență de lucru relevantă). Din păcate, mai sunt și persoane care participă la un curs, rețin unele lucruri, le transmit fără nici un fel de practică și în mod eronat altor persoane sau grupuri și discreditează astfel metoda.

Cu ce frecvența organizezi workshop-uri de relaționare?

Antonia Noel: Cursurile/workshopurile sunt cam o dată pe luna, în diverse orașe din țară. Ele sunt axate fie pe relația părinte-copil, fie pe relația de cuplu, fie pe relațiile profesionale sau pe relațiile cu cei apropiați (comunicare cu sine/dezvoltare personală/comunicare generațională).

Ce caracteristică de baza ai observat la părinții care vin la cursurile tale?

Antonia Noel: Sunt multe cazuri și situații diferite. Numitorul comun ar fi dificultatea părinților de a face diferența între diversele roluri pe care le au mamă/mămică/profesionistă/persoană/soție/ex-copil) și de a accepta că nu pot controla comportamentele/emoțiile/trăirile copiilor. Dacă un părinte descoperă că propriul copil e o ființă de sine stătătoare, și nu un „apendice” al lui, că are dreptul la propriile trăiri, va accepta mai ușor și faptul că copilul poate fi frustrat. El va reuși astfel să se poziționeze respectând frustrarea copilului și nu încercând cu tot inadinsul să o curme, oferind copilului cadouri materiale și atitudine supusă. Suntem, așa cum citeam undeva, ultima generație care am ascultat de părinții noștri și prima generație care ascultăm de copiii noștri. E un paradox, nu? Situația aceasta pune părintele de azi într-un conflict personal. Eu propun să începem prin a asculta copiii, nu de copii.

Antonia Noel_esarfa

Păstrezi ulterior legătura cu părinții?

Antonia Noel: Păstrez legătura cu toți cursanții mei, unii îmi scriu pentru a-mi cere un sfat, a mă consulta într-o problema punctuală sau legată de practica metodei. Mulți revin la cursurile mele pentru că deși baza cursului e aceeași, situațiile pe care lucrăm, implicarea participanților cu ajutorul vizualizării externe face ca, de fiecare dată, să plece cu lucruri noi, folositoare. Mulți îmi spun: „Chiar dacă nu am evidențiat problema cu care mă confrunt, faptul că am văzut o colegă/coleg lucrând pe o situație similară m-a ajutat în deslusirea problemei pe care o aveam. Acum știu ce o să fac”.

Cu ce cunoștințe pleacă părinții de la cursurile tale?

Antonia Noel: Părinții vor descoperi diversele roluri, vor ști să diferențieze persoana de comportament, sentimentele de relație, vor ști să-și ajute copiii în realizarea propriilor dorințe, vor învăța să ofere ascultare activă pe registrul adaptat copilului, vor putea gestiona dificultățile ce pot apărea în relație și vor învăța să-și ajute copilul să-și gestioneze propriile dificultăți (să facă cu copilul și nu în locul copilului) pentru a-l crește autonom și responsabil.

 Text: Ana Nicolescu

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Descoperă primii pași spre o mai bună Comunicare cu cea mai importantă persoană din viața ta : tu însuți! Află cum am ajuns eu aici, ascultă în premieră informații despre Comunicarea Relațională® și descoperă un instrument cheie pentru a avea o Comunicare eficientă cu cei din jur.