Lacrimi în ochi. Asta am de ieri seară, și nu după victoria Simonei, pe care am sărbătorit-o cu o explozie de urlete de bucurie. Am ochii plini de umezeală și un nod în gât, de fiecare dată când mai văd, începând de ieri, câte un filmuleț cu meeting-ul PSD postat pe rețelele sociale.
Bineînteles, mintea mea, cu ego cu tot, știe să râdă inteligent, să descalifice, să-i judece pe cei aduși ieri cu japca în Piața Victoriei. « Uite cât de lipsiți de argumente sunt », « Ce mizerie au lăsat în urmă lor și ce needucați pot fi », « Câtă subcultură și ce masă de manevră de joasă speță »..și încă câteva, de care nu sunt mândră… « inculți », « mârlani » și « hoți », furând de pe unde apucă, inclusiv revânzând apă oferită gratis de organizatori.
Da, toate aceste comportamente nu sunt lăudabile, nu prezintă inspirație, ba mai mult decât atât, inspiră eventual dezgustul, ca primă emoție, după care mai e un pas și trec la dispreț, respingere și, poate chiar mai rău, la ură…
Stăteam ieri în fața televizorului, și, cu malitiozitate, mă gândeam să-mi sun vreo două-trei rude care au votat cu PSD-ul să le spun : « Uite, de teapa acestor oameni sunteți, acum de ce nu mergeți în piață, în mijlocul lor, să vă susțineți reciproc ? ». N-am făcut-o. Din respect pentru ei, pentru alegerile lor, și mai ales din respect pentru mine. Să-i fi sunat ar fi însemnat să întru în același discurs ca cel susținut de cei aflați ieri pe scena din Piața Victoriei, care vorbeau de două lumi : lumea lor, a « democrației și a libertății »- cuvinte arhi-vehiculate îndeobste de primarul Bucureștiului, și lumea « statului paralel ». Aș fi fost și eu o « Fi-rea », vorbind de lumea mea democratică cu idealuri și valori și lumea lor, josnică, cea a îndobitocitilor și a hoților, cu reflexul « descurcărelii » și a micilor întelegeri, trecut prin perfuzie cu ajutorul doctrinei de partid.
Lagărul minții noastre
Acestea sunt o parte din gândurile mele, eu sunt mult mai mult decât ele. Văzând imaginile pe care vi le transmit și vouă mai jos, am simțit o mare compasiune. Și o simt în continuare. Compasiune față de toți acești oameni, săraci și neîntelesi, cu priviri placide, plictisite sau curioase : Și, pentru noi, tot așa de rău va fi ? Mai există vreo speranță ? par să spună. Acești oameni nu au cerut să fie așa. Ei au fost educați, formați astfel. Au fost ținuți în captivitatea minților lor, îmbolnăvite de prea multe griji ale zilei de mâine. Acești oameni ar putea fi un frate sau o soră, un unchi sau o mătușă, o mamă sau o bunică a noastră, sunt ființe cărora li s-a limitat accesul la educație, la demnitate, la drepturi elementare ce țîn de nevoi fundamentale ale existenței. Recent am urmărit câteva imagini pe care o echipă de televiziune din Germania le-a filmat în lagărul de copii de la Cighid, imediat după Revoluție. Erau imagini cu copii ținuți închisi, schingiuiți, bătuți, înfometati, pierduți pentru societate. Un sistem de partid doctrinal i-a adus acolo…
De ieri, mă tot uit la oamenii ăștia, aduși ieri în piață și nu mă pot împiedica să fac o paralelă… sunt oameni care au fost ținuți închisi de peste treizeci de ani în lagărul minții lor, ne-școliți, ne-informați, ne-băgați în seamă. Ținuți în foame și în amenințare (că vine Statul Paralel, Soros, DNA-ul, Corporațiile sau alți monștri și îi « ascultă să afle ce gândesc, ce simt »). Închiși, în proriile lor bordeie cu acces, pentru cei mai norocoși, la câteva televiziuni de partid, oamenii aceștia, cu privirea resemnată, au gustat ieri din plăcerea unui sunet de fanfară și a unui cârnat cu o roșie, mâncat în față Guvernului. Și, mai mult decât atât, ca de obicei, nu mai prea îndrăznesc să spere.
Am lacrimi în ochi și o revoltă pentru că nu în ei trebuie să lovim, ci în noi, cei care nu ne dezmortim să producem schimbări majore în societate. Nu trebuie ațâțați cu degetul copiii din lagăr ci acel sistem care i-a adus aici. Nu mai vreau să văd cum râdem subtil și cu aroganță de acești oameni pe rețelele sociale, vreau să văd imagini care să-mi arate cu degetul spre un sistem pernicios, bolnav, ce trebuie schimbat. De schimbat un sistem nu poate fi vorba dacă nu propunem noi, la rândul nostru, o alternativă mai bună. Ori ea începe, cu fiecare dintre noi. Prin vot.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă în toate relațiile tale, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri dezvoltare personală
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
