Situațiile dureroase sunt interente în cotidianul fiecăruia dintre noi. De la evenimente dramatice precum pierderea unei persoane apropiate, accidente cumplite sau boli de care aflăm că suferim, pâna la divorțuri sau schimbări de domiciliu, suntem, sub diverse forme și la intensități diferite, supuși stării de suferință în urma interacțiunii cu mediul.
Psihologii vorbesc de multe ori despre traumă, considerând că unele dintre evenimentele pe care le trăim lasă sechele de netăgăduit asupra personalității noastre și, nu de puține ori, atunci când suferința este deosebit de puternică, sechelele sunt transmisibile și vizibile în mod accentuat la generațiile de după noi. Este ceea ce numim o « comunicare transgeneratională », dar nu mă voi apleca asupra acestui aspect, studiat foarte bine de terapiile sistemice de familie.
Ceea ce vreau să punctez este modul în care ne raportăm la o întâmplare nefericită din viața noastră. Ce face că unii se adaptează și trec mai ușor peste o traumă decât alții ? Care sunt factorii care favorizează reziliența fiecăruia dintre noi ? Neurostiintele punctează diverse aspecte de luat în calcul pentru stabilirea gradului nostru de reziliență, sau, spus mai simplu, a capacității noastre de a trece peste momente/evenimente nefericite din viața noastră. Unul dintre aceste aspecte este binecunoscuta teorie a atașamentului, care susține faptul că, cu cât copilul a trăit într-o relație securizantă din punct de vedere afectiv cu adultul-reper (mama/tata/bunici/tutori) în primii anii de viață, cu atât este mai târziu capabil, ca adult, să treacă peste momentele dificile. Calitatea relațiilor și mediul ocrotitor în primii ani de viață sunt, așadar, factori determinanți în construirea propriei reziliențe. Pe lângă aceștia, un aspect care poate crește propria reziliență este capacitatea de a se povesti, de a se relata pe sine și întâmplarea trăită. Tot neurostiintele au demonstrat că, atunci când persoana poate să-și depene suferința, o parte a creierului se activează, produce reprezentări mentale și verbalizare, reducând astfel riscul căderii în depresie (ce presupune de cele mai multe ori non-verbalizarea, interiorizarea trăirilor și a faptelor trăite). Aici intervine rolul benefic al psihologului sau terapeutului care oferă spațiul continător al indicibilului devenit dintr-o dată « dicibil », prin simpla sa prezența și ascultare activă.
Reziliența ține de alegeri conștiente
Însă ce facem atunci când, odată ajunsă în terapie, o persoană și-a relatat întâmplarea, evenimentul trăit ca pe o traumă dar nu reușește să-și depășească starea ? După un lucru aprofundat și un demers simbolic de reparare a unor traume din copilăria mică, persoana poate accepta faptul că trecutul insecurizant i-a afectat percepția asupra unui eveniment nefericit însă consideră că nu-l poate depăși. « Nu voi putea trece vreodată peste asta », mi-a spus la un moment dat o clientă, care a descoperit o relație extraconjugală a soțului. « Dacă aleg să nu mă mai intereseze persoana lui, mi-e relativ bine, mă simt puternică ». « Dacă mă interesez de ceea ce face- ceea ce fac în majoritatea timpului- atunci încep să-mi închipui lucruri, sufăr și mă simt neputincioasă..cad în depresie ». Imaginile care bântuie mentalul acestei femei sunt de acum doar proiecții, bazate pe o reprezentare mentală a evenimentului șocant pe care l-a trăit.
În acest caz, reprezentarea trecutului nu mai are efect benefic, povestirea situației nu face decât să adânceasca persoana în propria traumă. E nevoie să ne folosim reprezentarea mentală pentru a crea situații în viitor. « Și dacă ai putea să treci peste asta? Cum crezi că ar fi ? Care ar fi primul lucru pe care l-ai face ? Cine ar remarca schimbarea pe care o vei face ? » Iată câteva întrebări la care persoana își poate da răspunsul, acompaniată fiind de un specialist în acest demers. În cazul concret, clientei i-am propus să-și scrie o scrisoare din viitor, adresându-se propriei persoane care suferă în prezent. Să-i spună ce face, cum a devenit în urma “trecerii peste asta”. Cu ce se ocupă ? Ce trăiește zilnic, ce o satisface și ce-și dorește. Sunt, așadar, alegeri conștiente de a se proiecta într-o stare de bine, post-traumatică prin exercițiul vizualizării.
Depășirea suferințelor este posibilă doar activând această abilitate de a ne controla produsul minții noastre, gândurile. Vestea bună este că ORICINE poate face acest lucru, avem această abilitate. Este o chestiune ce ține de alegerea pe care o facem la nivel de reprezentare mentală prin exerciții zilnice. Aleg să revăd imaginile negative din trecut sau să îmi proiectez imagini despre un viitor în care am depășit situația de criză ? Trăirile noastre sunt adaptative, se pot modela în funcție de ceea ce alegem să gândim. La nivel de acțiuni, ele sunt deasemenea determinate de reprezentarea mentală și de trăiri, respectând coerentă modelul tripartit al inteligenței emoționale (gânduri- trăiri-acțiuni).
Așadar, atunci când credința e puternică și ea se arată distructivă la nivelul persoanei, blocându-i potențialul, primul pas după evocarea trăirii îl reprezintă alegerea conștientă a propriilor gânduri și proiecții mentale. Manifestarea alegerii poate fi verbală, vizuală sau simbolică, toate converg spre depășirea situației dificile cu care ne-am confruntat la un moment dat.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă în toate relațiile tale, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri dezvoltare personală
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
