Neuroștiintele ne informează, de ceva timp încoace, asupra consecințelor consumului excesiv de ecran la copii (deficit de atenție, agitație, uneori agresivitate fizică, obezitate, lipsa de concentrare, incapacitate de a gestiona anumite sarcini sau a le duce pâna la capăt, etc). Tot ele, în urma studiilor efectuate, ne-au livrat, nouă, părinților și repere clare de utilizare a noilor device-uri (tablete, ecrane inteligente) în relația cu copiii. Cu puțină bunăvoință, orice părinte găsește aceste informații pe internet. Și totuși, cei mai mulți părinți ignoră conștient aceste mesaje și preferă, la vârste mai mici ale copiilor, să se amăgească : « Al meu nu-i dependent, se joacă puțin după care, singur îl lasă din mână » sau « Nu i-l dau des, doar așa, puțin, când suntem la un restaurant, să putem și noi discuta liniștiți ».
Aceste momente « puține » sunt definitorii pentru ce va urma mai târziu. Am întâlnit la ani distanță, aceeași părinți, care-mi spun acum « Nu știu ce să fac, băiatul meu la treisprezece ani nu-și mai scoate ochii din ecran. Singura soluție e să-i iau telefonul cu forța » sau « Ce-ar fi să le interzicem folosirea telefonului la școală în clasa a șaptea ? ». Evident, soluțiile radicale par cele mai eficiente în rezolvarea unor situații de criză. Și pot chiar funcționa, însă doar pe termen scurt. Sevrajul (de la dopamină), căci despre el este vorba, implică perioade de frustrare atent monitorizate, altfel riscăm, ca părinți să facem mai mult rău decât bine copiilor noștri.
Părintele are responsabilitatea 100%
Ce vreau să expun aici este, încă o dată, rolul preponderent decisiv al părintelul în relația ulterioară a copilului cu telefonul și conectarea lui la lumea virtuală. Responsabilitatea părintelui în această legătură copil- telefon/tabletă trebuie (și insist pe acest termen) să se exercite la vârstă fragedă. Nu pot să-i pun copilului în mână telefonul la patru-cinci anișori (adesea și mai devreme) pe motiv că se joacă, sau se plictisește, sau să i-l las la școală, în clasa zero, invocând faptul că păstrăm legătură și, ulterior, peste câtiva ani să decid brusc să-i cer să nu mai folosească telefonul la școală.

Evident, școlile care au decis să interzică copiilor telefonul pe perioada programului școlar au făcut, după părerea mea, o alegere câstigătoare. În primul rând pentru copil și buna să dezvoltare cognitivă, în al doilea rând pentru dascăli, care nu stau să facă pe polițiștii în timpul orelor vânând mesaje pe sub bănci și nu în ultimul rând pentru părinți, care vor dezvolta o relație sănătoasă cu copiii lor bazată pe dialog. Altfel, la terminarea orelor, la eterna întrebare « Ce-ai făcut azi la școală ? » răspunsul copilului va fi invariabil « Nimic » întrucât « Am stat pe telefon în fiecare pauză » nu va satisface niciun părinte iar copilul știe fără îndoială acest lucru.
Așadar, fie că cel mic se duce la o școală în care telefoanele sunt colecționate la început de ore și se redistribuie după terminarea clasei, fie că învată într-o școală unde circulă telefoane la fiecare colț de bancă, părintele are o putere imensă. Și în același timp o datorie. Aceea de a activa în beneficiul copilului, făcând alegeri conștiente. Astfel, el poate alege la ce vârstă îi pune un ecran mobil în mână, ce conținut îi sugerează pentru vizionare și cât timp îi oferă copilului pentru această activitate. Și mai mult, chiar ce fel de ecran mobil (model de telefon îi oferă). Părintele e responsabil sută la sută pentru întreaga relație a copilului cu telefonul. Și spun asta pentru că eu încă n-am văzut bunici care să le vâre copiilor sub nas desene animate pe youtube (chiar dacă cu televizorul e altă poveste) și nici profesori care să incite la consumul exagerat de informație de pe net. Nu încă. N-am văzut nici prieteni ai copiilor care să-i taxeze că nu au cont de youtube. Și dacă cumva realitatea mă contrazice spunându-mi că există astfel de situații, am încredere în părinții care-și preiau responsabilitatea în alegerile pe care le fac pentru proprii copii, pentru a-i ajuta să crească la rândul lor responsabili și autonomi.
Tu ce alegeri ai făcut pentru copilul tău în raport cu telefonul/tableta/pc-ul?
Nu uita : dacă ai o floare în grădina ta, nu contează cât bate vântul și câte vijelii vor risca să o doboare, uită-te la modul cum poți tu s-o îngrijesti cel mai bine ca să crească cât mai frumos.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă cu copilul tău, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri comunicarea între părinți și copii
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®