Eram la semafor. În fața mea, coloană de mașini. În spate, la fel. În dreapta, pe trotuar, o fetiță într-un maieu alb și o fustiță roz cam ponosită, se juca cu un pisoi. Îl arunca în aer, și-l prindea înapoi. Inima mi-a stat puțin în loc, imaginându-mi că animalul suferă, așa, aruncat în sus. Huta-huta, huta-huta, din aer în brațe și încă o dată înapoi. M-am liniștit repede, vazând cum pisoiul se lasă moale în palmele firave ale fetiței, care-și lipea cu duioșie gâtul de blana felinei. A urmat o ședință de îmbrătisări și mângâieri tandre din partea copilei, înainte de o nouă partidă de joacă în aer cu pisica.
Am stat așa, admirând acest spectacol al prieteniei nespuse, al comunicării autentice între fetiță și pisoi. Am zâmbit, bucurându-mă de împlinirea simplă a acestui copil. Tatăl, de bunăseamă, așezat pe treptele casei, și el într-un maiou cam ponosit, tinând o țigară între degete, îmi surprinde zâmbetul. Îi face semn copilei să vină către mine.
Fetița se îndreaptă spre geamul mașinii mele, și-mi arată pisica. Sunt atât de mișcată de gestul ei inocent, de bucuria pe care vrea să mi-o împărtăsească încât îi zâmbesc, spontan, cu toată ființa mea. Ridic degetul mare de la mâna dreapta și, drept încurajare, îi spun prin fereastră Super, după care îi fac acel semn de inimioară cu cele două mâini. Copila pare fericită. Se întoarce victorioasă la tatăl ei.
Părintele îi spune ceva pe-un ton ironico-certăreț. Ea se întoarce la mine și-mi zice, ridicând arătătorul « Măcar un leu, vă rog ». Sufletul meu se adună, se face mic. Copilul din mine suferă. Cum e posibil ca acest joc frumos să fie întrerupt de neajunsurile unui adult ? Cum poate acesta din urmă, cu siguranță « tată cu acte în regulă » să știrbească astfel inocența unui copil ? Să-i pună-n cârcă un mod de a fi, cu care aceasta se va lupta toată viața, dacă nu cumva îl va prelua ca pe un model, pe principiul « bucuria nu-i autentică dacă nu vine la pachet cu banul » sau « dacă ofer ceva, e musai să primesc bani la schimb » ?
Înainte să apăs pe accelerație, am coborât geamul și i-am spus copilei « întoarce-te la tati și spune-i: sunt prea frumoasă și inteligentă ca să cer bani pe stradă ». Ea s-a uitat cu ochii mari și negri la mine, a zâmbit timid și s-a-ntors, cu pisica în brațe, spre tatăl ei. Sper că i-a spus.
Dacă vrei să obții o comunicare eficientă cu copilul tău, îți propun să accesezi programul de cursuri online:
Cursuri comunicarea între părinți și copii
Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională®
